Dansul te transformă!

Te salut, suflet frumos! Vin să îți împărtășesc câteva lucruri neștiute despre mine. După cum știi, dansez de când mă știu și de 14 ani lucrez ca instructor de dans pentru copii. 

Provin dintr-o familie modestă și toată copilăria mea am petrecut-o pe străzile rurale, dansând, cântând, înconjurată de prieteni, animalele mele iubite, bunici și natură. 

Fiind un copil timid, dansul mi-a fost de mare ajutor să mă exprim și mai ales să îmi accept emoțiile. Mereu mă imaginam pe scenă ba cu microfonul în mână ba dansând. 

Poate vă întrebați în ce moment al vieții a căpătat dansul amploare. 

Aveam 16 ani când am început să mă dedic artei. O etapă frumoasă dar totodată cu problemele specifice vârstei: adolescență, iubiri, liceu, dezamăgiri. Pe fondul unei iubiri sufletul meu a căutat să se descarce și cum putea altfel decât prin dans. Asta face dansul, mișcă emoțiile. Bineînțeles că iubirea nu cunoaște vârstă și nici nu te întreabă dacă ești pregătită. Ea vine și te lovește din plin iar tu să o primești cu brațele deschise. 

Dansul mi-a fost ancoră în cele mai grele momente. M-a ajutat să trec peste divorțul părinților mei și bineînțeles mă ajută și în prezent să îmi aduc aminte cine sunt și ce pot. 

Dansul mi-a fost pansament pe rană de fiecare dată când am iubit cu inima deschisă și am suferit. Dansul a fost terapie pură. Când iubești ceea ce faci, le datorezi oamenilor zâmbetul tău, indiferent de circumstanțe. Și dansul asta face, scoate din tine forțe nebănuite. Și acum îmi aduc aminte când aveam un concert dar bunica mea dragă care m-a crescut a murit în acea zi. Câteva ore mai târziu am urcat pe scenă cu un zâmbet larg și inima deschisă dar lacrimi pe interior. Viața de artist nu e ușoară, e frumoasă dar eu am ales să o trăiesc asumat.

Sunt o fire visătoare! Am avut un vis! 

Am visat să fiu liberă, să îmi îmbrățișez copilul și soțul cât mai mult! Am avut un vis! Să am timp! Timp să iubesc și să zâmbesc de când deschid ochii până seara la somn! Am avut un vis! 

Să fiu eu în tot ce fac, să am în preajmă oameni și inimi!

Visul meu s-a conturat în facultate când am observat că nu mă văd lucrând într-un domeniu care nu îmi place! 

Am avut un vis! Și visul meu se împletea cu a fi stăpâna timpului meu și a avea timp pentru familie. 

În facultate am fost nevoită să lucrez ca să mă întrețin. Și uite așa am pierdut un an și nu am obținut cursurile ca să intru în examene. Cu lacrimi în ochi i-am zis mamei că nu intru în anul 3! Că nu am strâns suficiente credite. Și acum îmi aduc aminte chipul mamei când m-a văzut plângând: “Doamne credeam că s-a întâmplat altceva mai rău de plângi. Lasă că îl treci tu, asta e, important e ce faci de acum încolo”.

Și vorba asta m-a ambiționat să repet anul, să fiu prezentă la fiecare materie unde nu am promovat punând jobul pe locul 2. Mi-am ascultat inima și m-am întors către ceea ce îmi place să fac – să dansez. 

Dacă îl consider eșec? Nicidecum, anul 2 repetat mi-a adus colegi super, prietenii de durată și povești frumoase de viață.

Am avut un vis! Să fiu prezentă în viața mea și să fac cum simt, nu cum vor ceilalți. Și când zic ceilalți mă refer și la apropiați. Și mi-am ascultat vocea inimii! Mi-am făcut curaj și am deschis o școală de dans. Am început cu 7 copii și a trebuit să mă descurc cu chiria lună de lună. Uneori nu aveam bani de mâncare sau de facturi ca să plătesc sala, dar pentru mine nu conta. Timpul a trecut iar oamenii au venit spre mine prin recomandări. “Vreau și eu la Miky”. “Dar cu Miky facem, nu?” Pentru că iubesc ceea ce fac și asta simte fiecare copil care ia contact cu mine. Pentru că am pus partea materială după partea energetică. E normal să primești bani pentru munca ta, pentru ceea ce ai de oferit, e schimbul valorii pe care o oferi. Culegi roadele muncii tale, suntem în experiența pâmânteană, deci moneda de schimb care este? De ce scriu detaliat? Pentru că eu am învățat târziu această lecție, îmi era rușine să cer bani, bani mai mulți sau cât consideram eu că merit. Și nu pentru că nu aș fi meritat ci pentru că așa am fost învățați, să trăim cu puțin. Cel puțin din generația asta fac eu parte. 

Și visul meu a prins contur! Și azi și în fiecare zi! Și îl mențin și muncesc zi de zi la el! 

Visul meu când aveam 7 ani era următorul: să muncesc cu bucurie ca să fiu o mamă zâmbitoare, pentru că nu mi-am văzut mama zâmbind. Să muncesc într-un loc care să îmi permită să îmi îmbrățișez copilul des și să mă joc cu el cât pot de mult. Să muncesc într-un loc fără stres, unde să îmi pun pe tavă darurile și să fiu alături de familia mea. Și visul s-a împlinit. 

Am avut multe visuri și azi le trăiesc! 

Acest articol nu este despre dans, despre școala mea de dans. Este despre fiecare om care a început de jos, cu un gând măcar, o intenție, neavând nimic. Despre oameni care se confruntă cu piedici sperând la realizarea visurilor. Dacă te afli în orice punct al poveștii să știi că te așteaptă ceva bun. 

Când ești pregătit să primești!