ANTONIA HORGOȘ – trupa Angels/Funky Juniors
Pe Antonia am cunoscut-o în anul 2020 chiar în plină pandemie. Și-a dorit să danseze atât de mult încât în prezent face parte în două formații: Angels și Funky Juniors. O admir pentru lejeritatea cu care îmbină toate pasiunile sale. Este o fire foarte ambițioasă, perserverentă și sociabilă. Mai jos găsiți experiența ei în școala de dans Studio Elite Dance:
„Iubesc să dansez
Dansul face parte din viața mea și este o activitate minunată și unică. Îmi place să îmi petrec timpul liber dansând. Când sunt tristă sau furioasă îmi place să dansez. Toată lumea poate dansa indiferent de vârstă sau de conformația corpului.
Prin dans poți exprima emoții, sentimente și trăiri. Când dansez îmi pot elimina toate emoțiile negative. Consider că dansul face parte din viața mea.
Viața mea înseamnă soare, bucurie, dans și iubire!
Ador să dansez indiferent de moment…și pentru că am zis indiferent de moment mi-am adus aminte de verile ploioase în care adoram să dansez cu sora și cu mama mea.

La Studio Elite Dance am învășat să mă mișc, să îmi coordonez mișcările pe ritmul muzicii și cel mai important mi-am făcut prieteni cu care ador să socializez. Evident că această experiență a fost posibilă datorită lui Miky, antrenoarea noastră care se străduiește să ne ajute în drumul nostru, al micilor dansatori. Într-o zi voi fi asemeni antrenoarei mele Miky – voi fi și eu model pentru copiii pe care îi voi antrena și o faimoasă dansatoare. Acesta este visul meu!”

Îi urez mult succes drăgălașei mele, o felicit pentru înscrierea la acest concurs și îi mulțumesc pentru cuvintele frumoase și emoționante!
Dacă ai ajuns la final citind aceste rânduri și vrei să ajungă mai departe mesajul Antoniei, distribuie acest articol în social media! Ajută pe Antonia să câștige unul din cele 3 premii acordate de Studio Elite Dance, în valoare de 2500 lei!
Vezi aici concursul nostru:https://mihaelanicolae.ro/danseaza-scrie-si-castiga/
Mult succes, Antonia!
Mulțumim cititorilor pentru susținere!