Uneori, o singură întrebare are puterea să deschidă un sertar al sufletului pe care nu l-ai mai deschis de mult.

Aseară, la conferința CONAF, fiecare participant a extras un bilețel cu o întrebare.

Întrebarea care mi-a revenit mie a fost:

Echilibrul între viața profesională și cea personală: Ce te motivează cel mai mult să faci ceea ce faci?

Nu am avut ocazia să răspund atunci. Am fost foarte mulți, iar timpul nu ne-a permis tuturor să ne spunem povestea.

Dar am plecat acasă cu această întrebare.

Și mi-am dat seama că adevăratul meu răspuns începe cu mult înainte de dans, de antreprenoriat sau de școala pe care am construit-o.

Începe cu o fetiță de șapte ani.

Îmi amintesc că, la acea vârstă, nu o vedeam pe mama zâmbind prea des. O vedeam obosită. Îngrijorată. Nefericită. Muncea foarte mult ca să nu ne lipsească nimic. Iar atunci, fără să-mi dau seama, am făcut o promisiune în sufletul meu:

Eu voi lucra cu bucurie. Iar copilul meu nu mă va cunoaște doar alergând de la o responsabilitate la alta. Va avea o mamă care râde, care se joacă și care este prezentă.

Anii au trecut.

Deși am studiat Filologia, viața m-a dus către adevărata mea pasiune: dansul.

Și nu a fost doar despre dans.

A fost despre oameni.

Despre copii.

Despre emoții.

Despre locul în care fiecare copil vine să se simtă văzut, auzit și înțeles.

Acum 19 ani am ales acest drum, iar mai târziu am deschis Școala de dans Elite în Ploiești.

Privind în urmă, îmi dau seama că, fără să-mi propun, am construit exact lumea în care mi-aș fi dorit să cresc și eu: un loc în care oamenii vin cu bucurie, copiii se simt văzuți, auziți și înțeleși, iar nimeni nu trebuie să aleagă între muncă și iubirea pentru familie.

Mi-am dorit ca și echipa mea să simtă același lucru.

Am vrut să creez un mediu în care colegele mele să vină la muncă cu bucurie. Să simtă că sunt respectate, apreciate și că munca lor are sens.

Pentru că eu cred că oamenii nu pot inspira copii fericiți dacă ei înșiși merg la serviciu fără bucurie.

Iar partea cea mai frumoasă este că promisiunea făcută la șapte ani s-a împlinit.

Astăzi am libertatea să-mi petrec timp cu copilul meu.

Să fiu prezentă.

Să mă joc.

Să râdem împreună.

Să nu aleg între carieră și familie, ci să construiesc o viață în care cele două se susțin reciproc.

Pentru mine, echilibrul nu înseamnă să împart timpul în mod perfect.

Înseamnă să construiesc o viață în care succesul profesional nu vine cu prețul fericirii personale.

Și cred că aceasta este una dintre cele mai importante responsabilități pe care le avem ca părinți și ca lideri.

Copiii noștri nu vor ține minte câte ședințe am avut.

Dar își vor aminti dacă ne-au văzut zâmbind.

Vor învăța din felul în care ne trăim viața, nu doar din ceea ce le spunem.

Aseară am realizat că motivația mea nu este succesul.

Nu sunt premiile.

Nu sunt rezultatele.

Motivația mea este promisiunea pe care o făceam, fără cuvinte, la șapte ani.

Și poate că, de fapt, fiecare dintre noi construiește astăzi viața pe care copilul din noi și-ar fi dorit să o trăiască.

Pentru că, uneori, cea mai puternică motivație nu este ceea ce vrem să obținem. Este ceea ce alegem să nu transmitem mai departe.

Eu am ales să nu transmit mai departe lipsa de timp, oboseala care stinge bucuria și sentimentul că munca trebuie să coste fericirea.

Am ales să construiesc altfel.

Iar pentru mine, acesta este adevăratul echilibru.

Mulțumesc, Elenei Nițu de la Beauty Studio pentru invitația în această comunitate valoroasă (Confederația Națională pentru Antreprenoriat feminin), Angie Mirea pentru primire, Aurei Ozbay pentru momentul educativ, Schnitzel Haus pentru găzduire și tuturor celor prezenți la eveniment care au contribuit la claritatea pe care am primit-o! Vă recomand din toată inima să căutați acele locuri care vă aduc valoare. CONAF reunește oameni care nu doar construiesc afaceri, ci creeză contexte pentru dialog autentic, inspirație și creștere, iar uneori o singură întrebare, pusă la momentul potrivit, îți poate schimba perspectiva!