Alesia Dinu – Trupa Funky Juniors
Alesia face parte din această școală de dans încă de pe vremea Baby/Happy Stars iar acum este în grupa celor de la Funky Juniors. A crescut frumos și a avut parte de numeroase competiții de dans, emisiuni tv, spectacole care cu siguranță vor fi cele mai tari amintiri. Experiența Alesiei la dansuri:
“Sunt Alesia și am 10 ani. Visul meu de mică a fost să ajung o bună dansatoare. Am început de la vârsta de 4 ani și de atunci nu am mai lipsit de la cursuri. Studio Elite Dance este a doua familie pentru mine iar instructoarea noastră, Miky este ca o soră mai mare. Aici am învățat multe lucruri pe lângă dans, despre prietenie, echipă, familie, perseverență, respect, bunătate, emoții și multe alte sentimente și trăiri. Aici am deprins încrederea în mine și în colegi. Am cunoscut emoțiile scenei și ale concursului. Am cunoscut podiumul pe toate treptele, I, II și III. Am cunoscut vedete și am fost și la emisiuni tv. Aici suntem o mare familie și cu toții sperăm să-i călcăm pe urmele lui Miky. Aici ma regăsesc și îmi trăiesc visul în pași de dans. Mulțumesc, Miky! Mulțumesc familiei Studio Elite Dance!”

Felicitări, Alesia pentru evoluția ta minunată!
O poți susține pe Alesia distribuind articolul prietenilor tăi! Ajut-o să câștige marele premiu!
Vezi aici concursul nostru: https://mihaelanicolae.ro/danseaza-scrie-si-castiga/
Mult succes, Alesia!
Mulțumim cititorilor pentru susținere!