ANTONIA ALEXE – Trupa Rainbow

Îmi amintesc și acum de Antonia parcă ar fi fost ieri. De obicei, așa se întâmplă, toate fetițele își aduc prietenele la dansuri. Antonia, cu sclipiri în ochi a pășit timid în sală și de atunci a rămas în echipa mea. Antonia este o fire perseverentă cum rar vezi un copil de vârsta ei. Îi place mult să danseze și mai ales o face cu multă atitudine și prestanță.

Dansul- terapia distractivă   

Bună! Mă numesc Antonia Alexe și am 8 ani. Călătoria mea în lumea dansului a început acum 1 an și jumătate când am aflat de la prietenea mea cea mai bună că merge la școala de dans – Studio Elite Dance. Am vrut să încerc deși mi-a fost foarte teamă, sunt un copil timid iar orice lucru nou mă sperie.

Zis și facut! Mama m-a înscris la școală și am avut prima sesiune de test. Bineînțeles că am pășit spășită în acea încăpere plină de oglinzi și copii. Am început încălzirea, nu făcusem sport sau alte mișcări în afară de alergat cu bicla și trotineta în parc. Am încercat să țin pasul cu ceilalți colegi care cunoșteau deja mișcările și termenii sportivi așa că trăgeam cu ochiul la ei, mi-era teamă să nu greșesc și să încurc. Miky, coregrafa, era și ea acolo, îmi urmărea mișcările, eu eram speriată pentru că nu o cunoșteam.

 Am trecut de faza de încălzire, “cum necum” m-am descurcat și am ajuns la coregrafie. Uff!!! Ce mă fac acum? Mi-era teamă că nu o să reușesc să mă mișc, teama de ceilalți și timiditatea mea mă duceau spre aceste gânduri. A început muzica, iar Miky era lânga mine, mă privea dar mă și îndruma în același timp. Încet, încet am înțeles că am un sprijin acolo și că e cazul să mă străduiesc.

Am facut exact ce mi-a zis ea, m-am uitat și la colegi și am trecut de acea oră. Am ieșit de acolo și i-am spus mamei: A zis Miky că m-am descurcat. Eu știam că nu era chiar așa, dar ea m-a susținut și a crezut în mine. Mă simțeam în siguranță. Din acea zi nu am lipsit de la nici o sesiune, decât dacă eram bolnavă.

Au trecut multe ore de lucru intens dar și distracție și a venit primul meu concurs. Am zis că de asta chiar nu trec, nu pot să mă mișc pe scenă, nu am cum…Înainte de intrarea în scenă, Miky care era lângă noi, dându-ne ultimile indicații și încurajări, ne-a trimis pe scenă. Începea “jocul”. M-am simțit și am dansat cum nu am facut-o la nici o oră de repetiție, am avut curajul chiar să zâmbesc, o vedeam pe mama în scenă uimită dar fericită. Asta mi-a dat mai mult curaj și am dat tot ce am putut. A fost minunat! Am înțeles că teama de ceilalți nu trebuie să mai existe, dacă am terminat numărul de dans și toată lumea ne-a aplaudat, am facut bine și vreau mai mult.

Au trecut câteva luni, în continuare nu lipseam de la repetiții și am ajuns în prima linie, de fapt asta mi-am dorit, acolo era prietena mea și eram aproape de Miky…siguranța era și mai mare acum. După primul meu concurs în prima linie, unde am dansat mai sigură și mai bine ca niciodată (P.S.: în prima linie nu ai voie să greșești, sincronizarea și execuția mișcărilor trebuie să fie perfecte, spune Miky), am înțeles că pe mine dansul m-a învățat să mă eliberez de frici și timiditate.

DECI, DA! DANSUL ESTE TERAPIE. La mine a funcționat!”

Să citesc fiecare experiență mi-a adus și bucurie dar și lacrimi generoase de fericire că am reușit șă transmit misiunea mea prin intermediul dansului. Mulțumesc, Antonia pentru minunata istorisire și la cât mai multe reușite cu dansul!

Antonia poate câștiga marele premiu dacă mesajul ei ajunge la câți mai mulți cititori!

Vezi aici concursul nostru: https://mihaelanicolae.ro/danseaza-scrie-si-castiga/

Mult succes, Antonia!

Mulțumim cititorilor pentru susținere!