Maria Hărăboiu – Trupa Funky Juniors
Maria face parte din trupa Funky Juniors de câteva luni dar s-a integrat foarte ușor. Și-a făcut prieteni și se descurcă foarte bine în sala de dansuri. Stilul abordat de mine a fost ceva nou pentru ea însă cu răbdare și implicare a reușit să învețe coregrafii complexe. A descoperit că ceva nou poate fi ceva cu adevărat frumos și plăcut dacă îi dai timpului timp!
„Până acum experiența mea la Studio Elite Dance a fost foarte frumoasă. Am avut multe evenimente frumoase și concursuri la care m-am distrat. Avem multe coregrafii foarte frumoase care îmi plac enorm de mult, unele mai grele, altele mai ușoare. Pe scenă dăm tot ce avem mai bun și suntem plini de energie! Coregrafa mea, Miky, ne învață cum să dansăm mai bine. Sunt fericită că mă învață ce este de fapt dansul iar uneori organizează niște evenimente foarte frumoase la care mă distrez. Sunt foarte fericită să fiu aici, la Studio Elite Dance!”


Mulțumesc, Maria pentru cuvintele frumoase! Evoluția Mariei este de apreciat mai ales că pentru ea stilul nostru a fost total nou pentru ea și a scos-o mult din zona de confort. Încă o dată copiii ne demonstrează că totul este posibil, mai ales dacă îți palce acel lucru! Contează doar să vrei!
Ești minunată! Mult succes în câștigarea marelui premiu!
Vezi aici concursul nostru: https://mihaelanicolae.ro/danseaza-scrie-si-castiga/
Mult succes, Maria!
Mulțumim cititorilor pentru susținere!